|
contact: or.ratat@bew
|
|||||||||||
|
|||||||||||
|
publicitate:
|
InvitationAvem onoarea de a vă invita la Cea de-a II-a Sesiune Ştiinţifică Internaţională “Moştenirea istorică a tătarilor”, care va avea loc în perioada 06-09 octombrie 2010, în staţiunea Mamaia-Constanţa. Sesiunea ştiinţifică este organizată în colaborare cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România.Vă rugăm să ne transmiteţi titlul comunicării dv.ştiinţifice, împreună cu un rezumat în limba engleză (1-2 pagini), până la data de 01 septembrie 2010. Inscrierea dv. în Programul Sesiunii va fi confirmată până la 15 septembrie 2010. Lucrările vor fi publicate în vol.II al Colecţiei Istorie, Cultură şi Civilizaţie Tătărească, care apare sub egida Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca. Lucrările Sesiunii ştiinţifice se vor desfăşura în limbile: română, tătară, turcă, engleză şi rusă. Vă rugăm să specificaţi limba în care veţi susţine comunicarea dv. Transportul de la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" sau Băneasa din Bucureşti la Constanţa şi retur, cazarea şi masa participanţilor care vor prezenta comunicări ştiinţifice vor fi asigurate de către organizatori. Vor fi decontate şi cheltuielile de transport ale participanţilor din România. Avem în vedere şi organizarea unei excursii pentru participanţii la Sesiune. We are honoured to invite you to the 2nd International Scientific Reunion "The Historical Heritage of Tatars" which will be held on October 6-9, 2010 in the Mamaia-Constanţa resort. The reunion is organized in collaboration with the Democratic Union of the Turk-Muslim Tatars of Romania. Please send us the title of your scientific intervention together with a summary in English (1-2 pages) until September 1, 2010. Your registration will be confirmed until September 15, 2010. The papers will be published in the second volume of the "Tatar History, Culture and Civilization Series" that is published under the aegis of the Institute for Turkish and Central-Asian Studies, Babeş-Bolyai University of Cluj-Napoca. The reunion will be held in: Romanian, Tatar, Turkish, English, and Russian. Please indicate the language in which you will deliver your presentation. We wish to mention that the transportation from and to the "Henri Coandă"(0topeni) and "Băneasa" international airports of Bucharest to and from Mamaia-Constanţa, the accommodation and the meals of the participants who hold presentations will be provided by the organizers. We also envisage a trip for the participants in the reunion. Sincerely, Prof. Tasin GEMIL, Ph.D, Director of the Institute for Turkish and Central-Asian Studies Babeş-Bolyai University of Cluj-Napoca 28.07.2010. tatar.ro
Baş sawlıgıBukreş cematından soydaş ve dindaşımız Bora Ulkusal (Fazıl) vefat ettı. Allah rahmet eylesın! Ailesine, kısım, akraba, eş, dost ve yakınlarına başınız saw bolsın dep aytamız. Cenaze Cuma gunu, Gencea Bukreş mezarlıgında, Cuma namazından sonra, saat ekıde.Sincere condoleante familei Ulkusal, rudelor, prietenilor si tuturor celor apropiati la trecerea in nefiinta a conationalului si coreliginarului nostru din Bucuresti, Bora Ulkusal (Fazil). Dumnezeu sa il binecuvanteze! Inmormantarea va avea loc vineri, la cimitirul tataresc Ghencea din Bucuresti, dupa rugaciunea de vineri, la ora doua. 15.07.2010. tatar.ro
Taner MuratTaner Murathttp://www.tanermurat.com Kîrîm Tatar balasîman Ğahillíkke karşîman! Kózlerímní dúniyaga Rumaniyede, Kóstenğeníñ Anadol-Kóy mahallesíñ bír kíşkenekíy sokagînda aştîm, 1959 senesíñ balasîman. Nenem men rahmetlí babam, ekí emgekşí, bírkaş sene ewel úyleníp kóyden kóşíp kelgen edíler. Babam asîllî Bayram-Dedelí, nenem de Kaşîkşîlî, Sîrt Tomrîğanîñ kúneş betínde, bírí-bíríne yakîn sayîlîr ekí kóy. Balalîgîmnî hem Kóstenğede hem kóy yerínde, kartbabam man tuwganlarîmîzda geşírdím. Şo wakîttan berítlí dokîzbay kuylarîñ suwuñ dadî awuzumda kaldî, barabar oynap ğúrgen kóylí yesçít kîrîm tatarlarîñ ballarîñ kopargan zuw-şuwî kulagîmda şîñlap kaldî. Síptí mektebímní men orta mektebímní pítírgen soñ, 1985 senesíneşík Sibiu kasabasînda Múhendislík Ihtiyariyesínde okîdîm. Mezun bolgan soñ kasabama kaytîp, feniy tasaruwğulugunda şalîşmaga başladîm. Şo zamanlarda Túrúkşe ders alîp, Kîrîm Tatarğamnî tekmíllemege karadîm. Maalesef Tatar Tílí Ihtiyariyesíne yazîlağakta, ihtiyariye kapalgan edí. Tatarğanî Búkreşt Darúlfúnunuñ kitaplarîndan ózím okîmaga meğburiyetínde kalîp, Şukran Vuap-Mocanu Agiemin Baubec, Mihai Maxim muwallímleríñ kitaplarî man başladîm. Soñra, awlar şagî Rumaniyaga da ğayîlganda, bírkóp altay tílleríñ uzmanlarî yazgan kitaplarîn da aktarîp şeşímledím. Bo uzmanlarîñ arasîndan Mustafa Öner, Marcel Erdal, Sir Gerard Clauson, Philippe-Schmerka Blacher, Vladimir Drîmbanî sîralamak kerek. Eskí kitaplardan "Kodeks Kumanikus" man "Mongol niuğa tobğawun" (" Moñgollîktan saklî aralar " - " The Secret History of Mongols") man da kóp ogîraştîm. "Mongol niuğa tobğawun"-ní bílgísayar man moñgolğadan kîrîm tatarşaga şewúrúp, şewúrmemní fransîzğa man ingilizğe terğúmelerí men karşîlaştîrganda, onlarîñ bazî yerlerde yañgîş terğúmelerí şîktî. Bo yañgîşlar Mongol man Tatarlarnî, bízím toplîm hayatîmîznî, árúw añlamamaktan kaynaklanadîr. Bonîñ úşún "Kókten sesler" kitabîmnî yazmaga karar aldîm. "Kókten sesler" bír tewúkiy roman sayîlsa da, torasî şodîr ke kitabîñ kóbísí, sóz-besóz, "Moñgollîktan saklî aralar"-îñ terğúmesídír. Men sáde bazî yerlerge, Mongol man Tatarlarîñ eskí ádetlerín aşîklamaga karap, tewúkiy dogrîlîknî deñíştírmegen bazî fîkralar koştîm. Şúndúgeşík bo kitabîñ tek bírínğí bólímí şîktî, "Temúçin". Arkasî tasawurlarîmda. Basîm úylerínden geşken ekínğí yazî şalîşmam Kazakşa-Kîrîm Tatarşa sózlígídír. Bo kitap man koşagîna (Kîrîm Tatarşa-Kazakşasî) hayatîmdan beş sene ayîrîp ogîraştîm. Şalîşkan masamda bír de tasawurlarîmda ne bar ekenín bíleğek bolsañîz sitemní aktarmaga bírkaş dakka bagîşlañîz. "mírímde ótmek parasî úşún feniy tasaruwğuluk man, kîdîruwğuluk man bír de muwallímlík men ogîraştîm. Şúndúlúk muwallímlíktemen. 20.05.2010. tatar.ro
UDTTMR Bucuresti - comemorarea "Surgun-ului" tatarilor crimeeni!La implinirea a 66 de ani de la tragicul eveniment din 18 mai 1944, UDTTMR Bucuresti va invita sa comemoram genocidul tatarilor crimeeni, marti, 18 mai 2010, orele 15.oo, la sediul din Calea Plevnei nr. 204, sector 6, Bucuresti.Desi este o zi trista pentru tatarii din intreaga lume, avem speranta ca sacrificiul generatiilor trecute nu a fost zadarnic si ca prezentul si viitorul etniei noastre depind de actiunile fiecaruia dintre noi, pentru si in folosul comunitatii tatare. Va asteptam sa ne fiti alaturi! 17.05.2010. tatar.ro
anunt umanitarhttp://www.jurnalul.ro/stire-pagina-de-suflete/copilul-cu-oase-de-sticla-540168.htmlDacă vreţi să-l ajutaţi pe Omar să ajungă la operaţie, puteţi face o donaţie, cât de mică, în contul deschis la Banca Transilvania, sucursala Constanţa, Agenţia Tomis Nord, pe numele bunicii lui Omar - Mustafa Neurie: COD IBAN: RO10 BTRL 0140 1201 J306 34XX. Pentru mai multe detalii despre acest caz sau pentru cei care vor scaunul cu rotile, familia lui Omar poate fi contactată la numărul de telefon 0241/518.405. 10.04.2010. tatar.ro
Emel dergisiUzun bir zamandan sonra ara verdiği yayın hayatına 228.sayısıyla merhaba diyen Emel Dergisinin 229.cu sayısı da çıktı.Abone olmak için abonelik talep formunu doldurmanız ve belirtilen hesap numarasına yıllık bedelini yatırmanız yeterli. http://www.emelvakfi.org/abonelik.asp 09.04.2010. tatar.ro
RADIO T - 104,4 FM
ASCULTATI RADIO T - SINGURUL POST DE MUZICA ORIENTALA CU STIRI IN LIMBILE ROMANA / TURCA / TATARAZILNIC INTRE ORELE 5.00 - 14.00 POSTUL POATE FI RECEPTIONAT IN MUNICIPIUL CONSTANTA SI IN IMPREJURIMI DAR LA O CALITATE MAI SCAZUTA A SEMNALULUI 26.02.2009. DYno
Portret / Nihal Izet a ales arhitectura ca drum în viaţă2010-04-30Pentru vârsta sa destul de fragedă, şi-a trasat anumite linii directoare după care îşi va ghida paşii. Fiecare hotărâre a sa este susţinută de părinţi, iar un eşec nu prea are cum să se ivească.
A participat la nenumărate competiţii, iar dascălii de la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria nu au făcut decât să şlefuiască un talent deja existent. Lucrările sale nu puteau să nu fie remarcate. „Cele mai mari competiţii la care am participat, şi spun asta pentru că toate trei sunt la fel de importante pentru mine, au fost olimpiadele naţionale la Limba şi Literatura Română, la Istoria Artei şi la Arhitectură. La ultimele două am obţinut menţiune“, spune sfioasă Nihal. Este convinsă însă că este doar o chestiune de timp până când talentul său va fi la fel de apreciat de membrii juriilor cum este de către dascălii săi. „Despre arhitectură pot spune că a fost pură atracţie, întrucât acest domeniu nu se înscrie în obişnuitele activităţi ale familiei mele“, mărturiseşte Nihal. Palmares Nihal Izet este una dintre cele patru eleve de la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, care s-Aa întors cu un rezultat bun de la Olimpiada de Arte Vizuale şi Istoria Artelor, desfăşurată la Piatra Neamţ, în perioada 5 - 9 aprilie 2010. Ea a obţinut Menţiune la disciplina Arhitectură. La fel de importante pentru Nihal au fost însă şi celelalte rezultate pe care le-a obţinut în trecut: menţiune la Olimpiada de Istorie - faza judeţeană; menţiune la Olimpiada de Matematică - faza judeţeană; diploma „Procopiu“ la Concursul de Fizică Creativă „Ştefan Procopiu“ - secţiunea compoziţii pe teme ştiinţifice; premiul al II-lea la Olimpiada de Teoria Muzicii - faza judeţeană. Sursa: Adevarul |
|
|||||||||
| Acasa Evenimente Publicatii Din presa Istorie Personalitati Traditii Imagini Muzica Video Retete Linkuri Guestbook Forum | |
TATAR.RO powered by |
|